AdverSize Matters – Ueb Dizain Iz Pis Of Cheic

Daria, dar Darius…

Posted in Uncategorized by adversize on Mai 22, 2008

DARIA

….cand ma gandeam si eu ca o sa ma doara capul din cauza gurii mari Mariei, pe parcursul calatoriei, am dat de alta „parashuta”, care nu s-a lasat pana nu mi-a povestit la cate interviuri a fost, ca pune la cale o afacere cu vin (hmm…yummy), k are bani, k doarme dezbracata si ca prietenul ei are ora de cacare la ora 6 fix dimineatza, lucru foarte enervant, de altfel, pt k ii tulbura somnul.K sa nu mai zic k domnul nu dormea dezbracat, ceea ce crea domnishoarei un incomfort inimaginabil.
muhahahaha
imi venea sa rad, da’ din cauza oboselii ma gandeam ca de dragul unui cur gol de donshoara nu merita sa imi plezneasca mie venele in cap…
nu trece etapa descatusharii respectivei, k vine un boshcau, vai de curu lui de taranel in sacouash, cum era shi respectabilul tau prieten de la gara, care se posteaza fremos in fatza ushii compartimentului si incepe sa se boldeasca la noi, de credeam k e ingerul pazitor care imi vegheaza somnul….dupa ce a fixat fundul Mariei vreo15min, k…deh…era orientat numa’ bine, s-a gandit c-ar trebui shi el sa plece
ptiu, drace…inca mai rad

DARIUS

dam,bre!…si cum spuneam…mare drac de fumeie te-ai nascut si tu! iar Maria ta,neam de parasuta cum este,s-a gandit sa-ti ofere (de-acum banalu’) spectacol de gura-sparta-nu-rau-mirositoare-da’-nici-bine-bre si sa-ti tina perisorii din urechi atenti la debitarile ei dragastoase.de altfel sesiunea de parasutism la inaltime ridicola nu s-a terminat,dupa cum draga de tine nu s-a sfiit sa aserteze in „memoriile” unui contemporan calator spre meleaguri mai putin cretine si mai civilizate.acestea fiind spuse,ne trezim (zic „ne” pentru ca am simtit fiorul calatoriei pana acilea si m-am lasat purtat de valul-nu-a-marii-ci-a-garii pana-n panzele albe) cu interesanta practicanta de parasutism la inaltime ridicola care-ti face capul nu calendar,pentru ca termenul ii poate suna dragutzei cam ..
cam deplasat,ci dispozitiv exploziv ambulant,gata sa erupa ca un vulcan in culmea orgasmului. Daca domnul domnisoarei avea niste particularitati in trasaturile sale (nobile,de altfel!) care o indemnau pe domnisoara sa-si modifice terorizarea singurului neuron prin nenorocirea iremediabila a somnului (care,tin sa precizez,nu era de frumusete,ci chiar sfantul,binecuvantatul si bine-aplicatul somn de dimineata!) la ore cat se poate de rusinoase,respectiv orele 6 (sase),cand nici un cocos cu minte la cap si testicole serioase nu indrazneste sa cante.domnisoarei practicante de parasutism la inaltimi ridicole trebuie sa-i facem o caracterizare amanuntita,nu de alta,dar ne putem trezi in orice moment ca afacerea despre care dansa vorbea atat de afectata,cea cu vinul,s-ar putea sa-i reuseasca si
..noi sa nu ne alegem cu nici un folos real,palpabil si gustabil precum sanii domnisoarei tocmai amintite.Asa ca vom spune pe sleau ca in copilarie avea pistrui foarte multi care se ingramadeau (barbarii!) in jurul nasului,ca puricii in jurul unui grumaz sanatos de caine (ne plac cainii si basta!) si faceau ca figura cam osoasa a copilului ce urma sa practice parasutism la inaltimi ridicole,sa capete forma unei pere cam malaietze,stropita cu cacacei draguti si colorati de muste de veceu.Dar,inainte sa traga cineva vreo concluzie eronata sau macar pripita,trebuie sa amintim ca locul ei in aceasta povestire e crucial si e cazul sa-i acordam respectul cuvenit unei viitoare (deja) parasute cu devarsari logoreice impresionante! Fetita cu rahati de muste pe fata care arata ca o para (yummy!) malaiatza,trecu prin multe intamplari,ea,spre exemplu,are o placere neobisnuita in a povesti cu lux de amanunte cum a cazut de pe bicicleta in fata blocului si tot cartierul a ras de ea,pentru ca locul ales de Natura cazaturii ei era tocmai dotat cu o suculenta si galbena baliga de vitel,insa tanara domnisoara nu poate uita nici acum si se amuza cumplit la atasarea cuvintelor ei aceasta parte (importanta,va rog sa ma credeti!) a amintirilor sale,cand s-a ridicat cu o expresie stupida pe chip si a inceput sa injure un popa care trecea (sarmanul) tocmai atunci pe acolo,sa-l injure de crishti,de cruci,zei si alte asemenea obiecte si concepte mai mult sau mai putin sfinte.Popa ce sa faca? A facut o cruce mare si a blestemat-o pe domnisoara sa nu ajunga sa practice vreodata parasutism de calitate si sa inghita (constiincioasa) in sec in fiece dimineata,cand domnul cu care eroina noastra s-a „incurcat”( a nu se intelege ca se FUTE cu el,doaaamne ferea!!) isi aduce aportul cultural lumii asteia prin defecatia sa regulata,la nici mai mult ,nici mai putin de orele 6 (sase!!!) fix!…ea se amuza, noi ne amuzam…povestea se intregeste…esential ramane ca noi,cei fara duhnezeu si patrie spirituala,nu putem intelege stigmatul pe care anumite personaje ce practica anumite sporturi ( de inaltimi diferite) il poarta,uneori si intreaga viata (cristoasee!)..ata ete,noi trebuie sa tinem minte un lucru de o importanta covarsitoare: daca domnisoarele practicante de parasutism la inaltimi ridicole pot dormi goale,pana si neuronul lor e golit de orice fel de idealuri,atunci domnii care nu pot dormi goi (din motive de sanatate,evident) se CACA exact la orele 6 (sase) in dimineata! e destul de relevant ce spun eu,nu? Mai ales ca boshcaii trenurilor contemporane isi lipesc ochii ca si cum si-ar lipi palmele lor nespalate si dungate exact de fundul altor domnisoare si insista sa se observe ca ochii lor nu mint si arata doar dorinta ce mocneste in ei,nu un grad inaintat de retardare mintala.

Pocairea lu’ Peste, intrarea in lume

Posted in Uncategorized by adversize on Mai 22, 2008


Albastru!
imens si pulsand, e atunci cand razi si iti zbati inima in piept stiind ca ai sa te simti bine cu atata aer in plamani si muschii pectorali si intercostali tremurand de emotie si viata; e atunci cand spaima finalului intarzie sa apara si te amagesti singur ca ai pacalit pe cineva cu impulsurile tale nervoase, ca ai pacalit „ceva” si „o sa fie bine!”…si nu e!

Alb!
Nici macar nu e culoare! Te ustura cand iti loveste ochii si te oboseste fara sa-ti aduca macar iluzii pt final. E placut uneori; e simplu si pare tangibil, e usor de etichetat „pur” si aduce multe amintiri cand te atinge in singuratatea ta. Niciodata nu simti Rece cand visezi alb , niciodata nu ti-e frig cand – inchis in craniul tau, ermetic – te gasesti cuprins de alb. E mereu mult. E mereu „acolo”, indiferent de constiinta sau imaginatie. Nu emite sunete; asa ca devine deranjant si apoi inspaimantator si ai senzatia ca nu mai poti fugi nicaieri, ca te gaseste cand te ascunzi in tine, si nu poti vedea macar un punct, o pata, care sa-ti dovedeasca o cat de mica imperfectiune, asa cum oamenii sunt si-si definesc umanitatea. Alb e mai mult decat ai vrea sa stii si probabil ti-e frica.
Probabil cam doare. Cam ustura. Cam…noapte devine prea lunga si cam ziua ai lacrimi in colturile ochilor. Cam multe pentru un copil ca tine, care tace mult si vorbeste apoi mult, care sta singur mult si care se vrea intre cunoscuti si mai mult.

Kaki!
Diminetile ploioase si reci. Nici psarile cu cuiburile stricate nu le mai vezi, nici nu te mai intrebi de e toamna sau mor toate, asa, fara inteles, numai pt ca „nimic nu traieste o eternitate”. Acum e apasator. Nu vrei ceai fierbinte, cu toate frisoanele pe sira spinarii. Nu ti-e foame, nu ti-e nimic. Acum camera e seaca, cu-fara-ecou, muzica prea obositoare si prea „acolo”, in toate, atingand marul lui Adam, facandu-te sa te sufoci un pic si sa inghiti in gol. Lehamite. Nici doruri, nici jaluzele la geam. Doar inceputul sunetului unui glas omenesc provoaca dureri in piept si-ti tremura barbia, cuprinzand plans si ochi mici, incetosati de lacrimi. Acum stropii. I-auzi? acum privesti in gol. Acum bratele stranse in juru-ti si refugiul in coltul camerei, la adapost de „orice ar fi sa fie..”
Acum tu cu tine. Parca Bacovia….offf! Iti aduci aminte cat de singur esti cand ai atatia imprejur. Si ai sa mai ai, stii. Ai mai avut…Acum somnolenta si-i auzi gelosi. Uneori pare patetic, alteori te doare si mai tare. Alteori nimic, te amuza doar. Repaos si timiditate in fata spatiilor largi si tremurul barbiei si goliciunea din tine, usturimea de pe gat si sunetul stomacului nehranit la timp. Acum stropii. I-auzi? Azi ai putea sa dispari. Nici nu mai stii de ce. Acum ploaia.

Galben!
Ti-au rasarit pupilele si s-au micsorat sub razele soarelui. Rasete in jur, meschinarii si bere. Razi si tu putin. Asa se face. Stii ce inseamna „om”, dar nu poti explica. Esti si tu unul. Nu stii de ce tocmai acum ti-a venit asta in minte. Iritant, putin. Ti-e a canta, dar ti-e sila de vulagritatea situatiei. Acum vezi florile din jur, de pe camp – iar nu stii ce te-a apucat sa le iei in seama tocmai acum  -, ele isi emana galbenul si-ti pare rau ca nu-l poti simti asa cum ele si-l ofera si te apuca ciuda pe mirosul lor. Tot chipurile cunoscute. Eh, maxime acum , apoi anxietate si plictiseala, apoi „mai bine nu discutam asta aici si acum” si din nou sila. Decorul natural, bla-bla-bla! Nici nu te intereseaza, ai spus-o intr-o doara. Toti vorbesc si nu se aud intre ei. Ceva ar fi de spus…dar pentru ce si de ce si ce anume, ca nu stii…?
Oare cel de langa tine care-ti ia acum mana in mana sa si ti-a cuprins privirea cu ochii sai simte ce simti tu chiar in momentul asta? „Da-mi si mie bere!” Un pic de ameteala. Acum ti-au stagnat toate. Si gandurile, si starile de bine, anxietate, furie, sila, fobie, amuzament, somnolenta, orice…”Nu ma mai intereseaza…” Dar numai 15 – 30 de minute. Apoi te simti vinovat si nu stii de ce si nici nu vrei sa afli intr-adevar, sa nu te simti mai rau. Offf! Acasa. Iarasi nu stii de ce iti vine sa plangi. „Nu stiu, atatea cate s-au adunat, acasa, astia, scoala, temerile, emotiile, atatea solutii si reformulari ale acelorasi chestiuni, toate, toate, toate…! Eu…” Si iar iti tremura barbia. Si plangi, si vrei sa fie acum langa tine cineva si parca totusi nu. Florile, mici, pe camp,
cu mirosul si culoare lor, si ele, tot singure, si ele, tot neajutorate, protejate de cine-stie-cine…mici…Galben te-ai simti si atunci cand preferai sa se termine o situatie, sa taca cineva, sa nu te acuze vreodata, sa-ti ofere macar impresia ca intelege ce e cu tine acum, ce se petrece in tine, sa te stranga la piept acolo, sa nu mai fii tu, sa fii bun, sa fii atent , sa fii pasoinal si usor, sa poti mangaia, sa vrei mai multe…Acum disperarea momentului si ATAT DE MULT ai vrea CEVA, dar te simti cu atat mai rau cu cat nu-ti dai seama ce!

>>>Azi realizezi ca atatea culori au mai trecut prin tine si atatea ai mai simtit de la ultima amintire, de prin alte clase, cand aveai cu cativa ani mai putin, ca nu-ti vine sa crezi ca mai esti tot tu acela. Negru nu ai fost. Ti-a placut sa simti orice, numai sa simti! Gri e totul, nu poate fi un criteriu pt nimic din tine. Bleu-marin e…nu stii, dar nu-ti suna nimic interesant pe moment. Atatea culori sunt! Dar alb…offf! Deja ai uitat cum e sa simti alb…Kaki,kaki, kaki…Cine naiba mai stie? „Azi ma simt bine. Sunt EU! Sunt aici! Asta nu conteaza, suflete? Asta nu o vezi, nu o mirosi, nu o gusti?” Albastru inseamna cerul, inseamna marea, inseamna viata sau orice ii poate veni vreodata in minte cuiva. Inseamna mult, pt ca..pt ca eu vreau sa insemne! „Ti-am spus ca ma simt bine!”
De galben…nu mai spui nimic…”lasa asta! Ce mai faci? Pup! Ce? Nu, a fost bine, ihi!…”

Gainismul de cacat, proza-n-picioare

Posted in Uncategorized by adversize on Mai 22, 2008

Nu tu vară în apele mării, nu tu libertate inaripată pe munţi cuceriţi şi lăudaţi de vreun turist ieşit din comun de bronzat şi înalt, nu tu nica! Cel puţin aşa am crezut că va decurge şi vara asta. Toate celelalte veri au excelat în a-mi lipsi viaţa de aventuri siropoase, bombate, aşa că…Eh!

M-am trezit într-o dimineaţă, cum obişnuiam, pe la 13 şi ceva. Stomacul – cruci şi dumnezei. Mâncare – ioc, pula, neam! Marius, colegul de garsoniera – „Io-mi bag picioarele, nu mă duc nici azi!”, aşa că mi-am primit încă de la trezire impulsul anti-facultate. El s-a pus pe WOW (World Of Warcraft), eu mi-am mai chestionat stomacul şi a ieşit tot cu dumnezei şi cruci. Dupa o săptămână de leneveală, lipsă de parale şi bere bine ar mai fi mers o beută sau măcar un jointuleţ. Hotărâre: uă, de unde dracu facem rost de parale? Marius se deconcentreză, WOW îşi continuă RAM-ul, Marius râde…”Parale? Marafeţi? (freacă degetele) Gologani?”… şi-şi continuă jocul. „Băga-mi-aş! M-a futut c-o vrajă!”

E joi. Se apropie sesiunea. Nimeni nu mă sună de vreo câteva zile. Shăt! Plictiseală, tată! Cu greu, reuşesc să-l conving pe Marius să facem o vizită câtorva prieteni, poate iese o bericică, poate o vorbă, acolo, să treacă ziua mai colorat. Ziua trece. Fără culori, fără bere, joint, stomacul şi-a indesat crucile şi dumnezeii adânc şi tace, colegii, mă gândesc, au bani, aşa că mâine trag o tură. Somn. Vise – ioc, pula, neam! Dimineaţa, pe la 12, hotărâre: uă, noi nu mergem la mare?! Şi ne-am dus. Bani nu aveam, dar dupa ce calculatorul lui Marius a luat calea Muntelui de Pietate, au răsărit şi banii, doamne-de-sus-ştie-cum, aşa că am băgat cearşaful albastru şi măzac al meu in rucsac, un telefon scurt – a apărut un bob mic de un gram şi ceva de „hash” şi tule-o, „ne cheamă marea la ea!”

Soare, vânt puţin şi puturos, două gagici îmbrăcate până în dinţi, câţiva punkeri ieftini şi coloraţi ca ghirlandele Claudiei Golea care înjură şi râd a inteligenţă redusă, elevi graşi, studenţi cu vărsat de vânt şi prezervative pe post de baloane…cam asta cu populaţia. Era destul de frig, aşa că ne-am aprins jointurile meşterite de Marius şi am tras, la marginea apei, cu soarele în cap şi injurături stomacului meu. Nu tu aparat pentru poze, nu tu rahaturi în loc de glume, nu tu femei, maşine şi piscine, duşmani care mor de ciudă, dar pentru mine, ca virgin în ale mării, a fost fantastic! Vântul nu era doar vânt, soarele nu era doar soare, Marius nu era doar prieten şi coleg de cameră, toate deveniseră cumplit de frumoase şi ma dureau aproape în amalgamul de gânduri şi emoţii ce ma cuprinseseră treptat. Am vrut să intru în apă, nu să înnot, dar sa mă piş, însă Marius a hotărât că „uă, daca se ia cineva de noi? Mai avem şi bombele pe aici!”, deci nu, nu intrat la apă. Bine. Măcar să scoatem cearşaful? „Dacă adormim şi ne fură careva?” Deci nici cearşaf. I-am cerut mp3-player-ul şi am derulat peste OCS, SOAD şi am ajuns la Catatonia. Hmm! Merge! Uşor, am devenit melancolic, hash-ul şi-a făcut damblaua şi m-a cuprins nesimţirea, deci da, m-am pişat în apă cu cea mai mare plăcere pe care am putut-o căpăta de vreo lună incoace, am început sa practic celebrul „mosh” fara inhibiţii şi scheme de rockotecă, in fund, pe plajă, apărat (sper) de Marius şi de vânt. Apa se fâşâia în faţa noastră naivă şi moale, gata să ne mângaie durerile vârstei şi ale minţii, timpul se prefăcea că devine plăcut, tandru, aproape de noi, visele mele, lovite, se strâng lângă lumină, studenţii veniseră cu o chitară şi a început Iris să ma toace la cap prin ei, m-am trezit cu o mână pe spate şi gata, hotărâre: noi nu facem sex azi?

Sex a fost. Nu am simţit nimic, aproape că nu-mi amintesc cât de mari avea sânii sau fundul. Nu mi-a plăcut, nici displăcut. Îngerul a murit, tăcut, cu venele tăiate, în baie.

Seara se anunţa voioasă. Am privit apusul mai mulţi, înşiraţi pe marginea apei, am hotărât să mergem la Vama Veche şi nimeni nu s-a urnit, apoi au început discuţiile despre ce e bine şi ce nu e bine (eu am râs intr-o dungă), despre mame, taţi, fraţi, curve şi motoare. Vocile tremură, pleoştite, dureros încolăcite în timpanele tuturor. Am considerat că s-au indobitocit de prea multă muncă, ei, tipic, au considerat că reprezentăm toată trântorimea din lumea întreagă, „noi nu suntem contra, numai că, vedeţi…”, cineva a facut chetă şi berea a curs ca într-o melodie a Spitalului de Urgenţă, seara se anunţa voioasă. Futaiuri în boscheţi, doi s-au luat la bătaie, eu m-am îmbătat prea tare şi am vomitat în papucii cuiva care s-a supărat, doamne, tare mult, şi m-a şi înjurat în timp ce-şi clătea papucii în apă, apoi, fără nici o jenă, ne-am luat după studenţi să gasim loc de odihnă. Loc n-am găsit, dar ne-am plimbat toată noaptea pe plajă, ocolind cu grijă ( mai mult sau mai puţin) toate fiinţele care ne-ar fi putut lua la întrebări, şi am tras restul din bobul nostru fermecat. Am înjurat, fireşte, că s-a terminat cam devreme, că ăia ne-au tras ţeapă la gramaj, că uite, nu mai avem ce pula mea să facem la mare, dar hotărârile au venit la ţanc: uă, nu mergem prin oraş? În Constanţa?? Da… Du-te-n cockerul meu, ajungem dimineaţă! Păi ce are, doar altceva…Eh, şi am ajuns în Constanţa. Soarele se trezea, ca târtanul, tocmai cât să ne dezumfle ochii şi să ne moleşească de tot. Dar fie.

Am sunat-o pe mama – îmi trebuie neapărat bani pentru nuş-ce carte scumpă şi de căpătâi. Ţipla a sosit prin intermendiari neimportanţi şi ziua se anunţa voioasă.

Ce-a spus maică-ta? Eh, să nu cumva să-mi pierd minţile, şi eu: Pfuaii! Ce, sunt nebun?? Şi atât.

Amiaza ne-a înconjurat cu tot soiul de oameni; beţivi patetici care filosofau pe teme nitzscheniene, neînţeleşi abia trecuţi de pubertate care plângeau după iubiri neîmplinite, toţi călare pe creştetul nostru – să le dăm ceva de băut, că, vorba aia, suntem rockeri, frate, iar rockerii se ajută între ei, nuh? Aşa s-a scurs aproape întreaga zi, timp în care ne-am îmbătat destul cât să ne luăm la bătaie din nimicuri şi din amuzament, mai ales că Marius e destul de solid ca să strice mesele şi să ne punem în cârcă până şi chelnerii de prin diferite crâşme, fiind alungaţi apoi şi ameninţaţi cu „miliţia”. Până la urmă ne-am ramolit şi am considerat că localul ales e okay, putem să stăm şi să ascultăm ceva Cranberries, Luna Amară şi altele. Boon! Muzica m-a întors puţin pe dos. Am început să discutăm euforizaţi şi leneşi despre una, alta, căscatul ne schimonosea feţele obosite şi bătute, timpul a trecut, seara ne-a prins în flagrant, ne-am întristat, ne-am curăţat chipurile prin toaletă, apoi am hotărât: noi nu dormim puţin, puţin de tot? Dar loc de somn – ioc, pula, neam! Nici cunoştinţe, nici dracu, să ne găsească un locşor drăguţ unde să ne întindem puţin oasele. Marius îi tot dă înainte cu metodica şi cu Pepsi (habar nu am de unde a început!), mie mi-a venit o idee, nu prea răsărită, de altfel: să ne cuplăm cu vreo piţipoancă şi să găsim astfel şi un pătuţ moale, cald, cu un trup tânăr şi gol într-însul. Zis, dar nu şi făcut. De lene şi beţie nu prea mai eram în stare de legat relaţii. Eu am adormit cu capul pe masă, ca un alcoolic supra-solicitat, Marius s-a dus la baie, să se pişe, probabil, dar se vede treaba că nu era pregătit spiritualiceşte să se ocupe serios de treaba asta… La 3 dimineaţa cineva trăgea de mine tare insistent să mă trezesc şi, convins fiind că sunt acasa, am dat drumul la câţiva dumnezei, sfinţi şi fecioare cât am putut de tare, să se audă bine, mai ales să intimidez pe cel care îndrăznea să-mi tulbure bunătate de somn. Atât a aşteptat chlenerul sau cine naiba o fi fost, că m-a împins jos şi am reuşit să pricep destul de clar că nu mă aflu acăsuţă, că vocea nu o recunosc defel, că…nu mai ştiu, dar m-am trezit afară şi după o dezmeticeala la viteză m-am prins că Marius nu e lângă mine. Ei, na! Acum caută-l! Hotărâre de urgenţă: unde pula mea e animalul de Marius, că toţi banii, ţigările şi buna orânduire e la el?! Şi aşa am făcut! Adică m-am culcat plin de întrebări la care nu-mi aduc aminte să fi primit vreun răspuns, în spatele barului ăluia, pe pietriş şi nisip. Eram deprimat, sunt sigur, şi foarte îngrijorat de soarta camaradului de beţie, somn, droguri şi garsonieră, însă ce puteam să fac daca somnul era atât de cumplit de nu mi-a dat voie nici un pas să fac mai încolo de unde m-au trântit?

Dimineaţa, pe la 9, cred, m-a sunat Marius. Eram buimac şi tare cătrănit că m-a lăsat să dorm ca un boschetar, dar mi-a trecut repede când am aflat că el petrecuse o noapte frumoasă, ca un prinţ răsfăţat, într-o celulă, la poliţie. Mah! Noroc că mai ai cenţi!

M-a găsit cam greu, după câteva ore. Soarele mă tahuise de cap, stomacul n-a mai tăcut la injuriile mele, m-au pişcat şi furnicile de buci şi spate…Shăt! Ce dracu ai făcut de te-au băgat la (hi hi hi!) bahamas? Dar pe el nu l-a amuzat defel, se vede, faţa mea şi a început să-mi povestescă cum s-a pişat, cât pe el, cat peste budă, dar că somnul l-a luat ca nesimţitul, tocmai când se gândea că nu i-ar strica daca stă un pic să se „hodinească” pe capacul de la budă. La un moment dat, i s-a spus, a bătut cineva în uşă, uşa era încuiată, el dormea dus, altcineva a bătut apoi, uşa s-a spart ca prin minune şi doi gabori l-au târât ca un porc la tăiere la secţie. Faaain! Am râs din toţi rărunchii de el. Şi te-au întrebat de sănătate, ce ţi-au făcut? Deh, că sunt drogat, că unde-i marfa, că pula mea, armata trece! Da’ nu le-a mers, uă, că eram mut de beat şi a ieşit că-s beat şi atât. Şi atât era! Iarba am fumat-o de cu ziua!

Hotărâre: ce facem amu? Bani mai avem? O boabă jumate. De drum cât ne trebuie? Păi dacă mergem cu naşu’… 300! Boon! Un milion 200 ne ajung pe azi. Măcar tu ai dormit acolo, la „preteni”? Ei, câcat! Muahaha! Eu am dormit până m-ai sunat tu, acolo, în spate. A fost rândul lui să râdă un pic de mine.

Visual

Posted in Uncategorized by adversize on Mai 20, 2008

The weeping song

Posted in Marunt by adversize on Mai 20, 2008

Go son, go down to the water
And see the women weeping there
Then go up into the mountains
The men, they are weeping too
Father, why are all the women weeping?
They are weeping for their men
Then why are all the men there weeping?
They are weeping back at them
This is a weeping song
A song in which to weep
While all the men and women sleep
This is a weeping song
But I won’t be weeping long
Father, why are all the children weeping?
They are merely crying son
O, are they merely crying, father?
Yes, true weeping is yet to come
This is a weeping song
A song in which to weep
While all the men and women sleep
This is a weeping song
But I won’t be weeping long
O father tell me, are you weeping?
Your face seems wet to touch
O then I’m so sorry, father
I never thought I hurt you so much
This is a weeping song
A song in which to weep
While we rock ourselves to sleep
This is a weeping song
But I won’t be weeping long

Nick Cave