AdverSize Matters – Ueb Dizain Iz Pis Of Cheic

Another motherfucking invitation

Posted in Ego by adversize on Mai 17, 2008

Dintre toti strainii, mi-a placut cel mai mult de mine. Egocentrist, vei spune. N-am sa obiectez. M-am saturat de toti Jan-Baptistii, alarmanti curiosi cu pretentii de artisti, familisti pragmatici cu ifose de obiectivitate bine argumentata, colegi plicticosi scosi din haine de discoteca si plasati pe primele banci ca sa-si expuna cunostintele, toti mancatorii de calorii extreme si pseudo-sarcastici la adrese necunoscute sau ambulanti sustinatori de miscari depresive si haos ieftin. Mi-am fost strain multa vreme, invatand din mine prea putin sa merite atentie si prea dubios sa ma intereseze cu adevarat. Strainii intotdeauna sunt interesanti si se tinde sa li se atribuie alte calitati pe langa cele reale (daca cineva le-ar cunoaste). De obicei ne par interesanti cand sunt interesanti si au ochii schimbatori, in functie de cum ii vedem noi. Ne atrag pentru ca nu-i cunoastem si ne este teama sa-i cunoasteam, astfel e posibil sa ramanem cu o mare si interpretabila dezamagire, ceea ce nu ne surade aproape niciodata. Noi preferam totusi bullshit-ul ala, unde totul e in regula, unde nu are cum sa ne dzamageasca si nu are nici un rost sa incercam mai mult… pentru ca, nu-i asa, de ce sa ne stricam iluzia creata daca ne satisface marunta dorinta de ne pacali cu altceva decat ceea ce acel strain este in realitate? Pe masura ce descoperim mai multe despre ei, suntem tot mai dezamagiti si acest lucru nu este de dorit, preferam situatia cu una sau mai multe necunoscute unde putem tocmai noi sa atribuim efecte speciale si calitati durabile, viabile, palpabile, futabile, veritabile. Nu stii cine-i Sorana? Nici eu. Nu stii cine-s eu? Nici eu. Dar noi, toti, adunati intr-o oala mare, in fierbere, s-ar putea sa preferam partea asta, in care nu stim cine e cine si sa cream propriile scenarii la propriile imagini despre acei straini. Si spunem ca e de bine. Apoi mai cream cate ceva. O imagine despre sine, o imagine de oferit si o imagine pe care sa o ascundem bine, sa nu se afle cat de mici, meschini, culpabili putem fi. Oricine vrea sa fi vazut mai bine decat este deja vazut sau mai bine decat altii, asta ofera o perspectiva nedureroasa la ceea ce interpretam ca fiind viata si reumatism-la-copii. Suna interesant? Try better! Cand clacam avem nevoie sa ne exprimam furia, indignarea, depresia, durerea, singuratatea, toate chestiile alea negative si daunatoare, auto-ironice si de continua plangere impotriva a ceva sau cineva si nimeni nu vrea sa ne auda rahaturile astea. Cand reusim sa sensibilizam sau sa primim o atitudine pozitiva, de intelegere sau de acceptare la toate rahaturile noastre, lucrurile par sa se lege, castigam teren, deschidem porti, indeplinim ritualul de comunicare. Alteori e vorba doar de atentie, desigur. Insa cand suntem pusi in postura inversa, de a asculta, accepta sau intelege… dam cu sutul sau ne bagam academic picioarele, cat mai departe, cat mai fals pragmatic sau il invocam pe dumnezeu, ori, cum spunea cineva, pe Nichita Stanescu. Putem alege, asta e cea mai atractiva parte din tot. Dar la ce buna o alegere cand ori o facem in necunostinta de cauza, ori nu ne interseaza si dam cu bata-n balta, ori respingem totul, ori ne este teama si invocam pretexte ieftine, ori ne prefacem, ca sa nu fim nevoiti sa luam nici o bucatica de responsabilitate asupra-ne? Tot mai interesant e cand atribuim noi ceea ce ne convine acelei perioade din viata, acelei secunde, sau atunci cand, ca sa nu ne dezamageasca nimeni, alungam ori punem ziduri de cetati in juru-ne, spasme marunte de porc la taiere, cu pretentia ca facem ceea ce trebuie, ce am vazut ca cinematografele promoveaza sau colegii de camin, bona, mama-cea-buna, profesorul Farte, Maria Mirabela, rahat-o-miscarea-punk, glume usoare de existenta si motive puerile de activitate ca sa nu murim acum.

Seara, absenti, o sa aprindem lampa din dormitor, nu ca sa citim Metropolitan, ci ca sa gasim telecomanda televizorului. Deh, suntem obositi. Am muncit saptamana asta toata, ne-am certat cu cineva putin, ne-am simtit singuri langa iubitele si iubitii nostri, euro a mai crescut, Italia aduce vesti, Pub-urile sunt britanice numai in nume, banner-ele sunt mai luminoase, nu-este-adevarat-ca-Iisus-detinatorul-de-oi-nu-salveaza, avem sarbatori de sarbatorit si motive de iesit, detergentul nu este atat de bun cum spun astia, putin dor de altceva, joaca de-a iubirea, ce tare e sarutul asta, patul face spatele sa doara, anticonceptionalele sunt bune tare, mie imi place Radiohead, depresia de dupa, toaleta e murdara, atunci am vomitat, ce e cu Firea?, noi stim sa ne distram, nu ca altii, avem nevoie de boxe mai mari, fii atenta, am licenta cat de curand. Apoi ne propunem sa ne lasam de fumat. Tigarile ucid, dar, doamne, cat de dependenti suntem! Aveam 20 de ani. Sexul ni se umezise instinctual. Rusii ne-au distrus. Mai ales cu voia noastra. Nu stii nici acum? Esti acolo, cu degetele pe tragaci, asta nu se numeste Luca, nici nu o sa ajunga brand-manager. Ai sa tragi? No, dar cu dansul ce ai sa faci? Te imbraci cum te simti, ti s-au intarit sfarcurile si iti lingi degetele inainte de penetrare, salveaza-te de ce vrei si iata-te dorind mai mult, inapoi si inainte, protejeza-te de tine, te doboara lipsa de bani si parintii care au mereu dreptate si toti dumnezeii care se nasc anual, la fel, infiniti, anosti, impermeabili si fara urechi sau membre sa te ia in brate, pentru ca ai nevoie.

Mie imi place la Hunedoara. Pentru ca nu am fost niciodata iar Targu Neamt e patetic, cu Toluen-ul lui, cu tot. Si cand ma gandesc ca ni se spune ca viitorul e acolo, gata sa ne inhate, experienta e totul, cei straini au sa ne atraga neconditionat, asa, ca iubirea pe care o promovam dar pe care nu dam doi bani pentru ca e idealista si fumata. Da, am facut-o si pe asta. Fara sa mi-o doresc aproape. Si nu mai iubesc pentru ca m-am saturat sa fiu ingrijorat si sa spun ca mi-e bine si sunt trist ca sunt doar un om, orele au mersul lor intotdeauna, get ready to shoot yourself. Nick, esti varza. Te ador din cauza asta. Toti cei dintre noi care sunt varza au picioarele frumoase, doar tu esti alb-caucazian, cu buzele groase si atata ura de oferit, docil. De aceea imi place Hunedoara.

Poate se intampla asta pentru ca doar pretindem ca suntem buni. Si, argumentand, ajungem la un colaps de relatii, fara spirite si filme de doi lei. Boo? Tot eu sunt. N-ai pierdut nimic pentru ca ti-a fost frica sa dai ceva decat ce te-au invatat sa dai. Si Jeshua n-a facut nimic nici de data asta pentru tine, a inviat la fel de naiv si aproape de bolsievism. Sa-ti tii palmele departate cand te rogi, eu merit cateva palme si ceva mai multa acceptare. Boo? N-ai pierdut nimic. Ai invatat mai multe decat 10 oameni te puteau invata, ai castigat oportunitatea de a fi mai mult decat ce ai fost creata sa fii, religia n-a fost niciodata raspunsul. Uite, toata primavara iti este dedicata, cu dor si pasiuni de studentie, fara tabieturile tale si ceaiul-ajutor. Dar cate au sa mai treaca prin tine! Doamne, sunt atat de multe sa-ti arat si atatea pe care le-am ratat pentru ca orbisem! Toate iadurile cu care te-au amenintat sunt tot in tine, dar eu deviasem fara nici un ajutor si aceeasi lipsa de ajutor ca sa-mi revin. Wasting void. Dar e plecat acum, te simti mai fierbinte, sper. Tembelina e bine in continuare. Iubeste intens, vrea copii si o viata ne-asezata, ar mai vrea si cluburi de noapte si ketamina. Dar e plictisita de abandon. Toti fac asta si poate are sa se sinucida candva din cauza asta. Sade e la mare, la noi. Cred ca la Costinesti. E cu cortul ei albastru, manifest conceput impotriva vantului si a apei de mare. Cand isi da seama ca nu e banala si derizorie merge la nudisti si fuge pe plaja cu cearsaful pe umeri, ca un cavaler feminin, amazoana cu sanii sui.

De ce sa ne pese de pinguini? Ei n-au politia lor si te vor goala, ca mine. E un fel de bere in aer. Nimic politic, totul e din ruj. Face minuni cand realizam importanta pe care o are in realitate. Revlon au dat-o-n bara de data asta. Culorile de primavara au fost abrutizate cumva. E de neinteles daca te rezumi la ce ai invatat la scoala, in familie sau doar intre asa-zisii prieteni. Trebuie sa experimentezi intruna, toate se termina candva. Trebuie sa nu te lasi moale, sa fii mereu atenta sa vrei mai mult. De ce fie banal, ordinar, comun, disco, moderat, politicos, aranjat, rock, pregatit, discutat, muncitor, docil, frumos, pop, in timp util, atent, drum&bass, curat, indie? Sunt mult prea multe in jur iar doar cativa sunt cei ce vad mai departe si nu stiu daca m-am gasit printre ei. Prea multa muzica este ca sa asculti doar cativa artisti, este prea multa frumusete ca sa te rezumi la ce ai vazut tu frumos acum ceva timp, exista prea mult de vazut ca sa nu vrei sa vezi si partile urate de teama dezamagirii si fugii continue.

Noi preferam bullshit-ul ala, unde totul e in regula, unde nu are cum sa ne dezamageasca si nu are nici un rost sa incercam mai mult… Poate se intampla asta pentru ca doar pretindem ca suntem buni. Si, argumentand, ajungem la un colaps de relatii, fara spirite si filme de doi lei. Boo?

Recunoaste ca te-ai speriat! Tot bullshit-ul ala cu Marilyn Manson unde ascultai si intelegeai lumi intregi, unde ne luam de stand-up-for-what-you-think’s-worth-it si glumele cu mancare, toate doar vorbarie si idei preconcepute lipite intr-un amalgam de experiente vechi, dezamagitoare. Niciodata nu s-au adaugat lucruri noi, doar am privit altfel aceeasi situatie sociala. Boo? Am toate culorile pastrate la rece pentru tine, fara pastile si etilism retoric. Am sosetele ude de roua, nu marea lui mai, nu strategii de cucerire de fronturi batrane si repulsive, sfintii de pe ziduri, Tool, Ziua Recunostintei si plecarea in Italia. De unde atatea produse ieftine? De unde noptile fara somn? De unde ideea IPod-ului? De unde nevoia de adapost mai intensa decat in alte brate? De unde atata lume prin tine, toti in cautarea ta? Nu te vezi? Nu crezi ca te vad si eu? Nu stii ca n-am promis sa fiu cel mai bun, numai sa fiu acolo, sa te aud, sa te miros? Unde dracu fugi? Dar spune-mi, ti-a placut partea aia in care muzica era in surdina, cada avea apa calduta, era fum de la lumanari si arome cumparate, in baie? Sau ameteala de sub apa? Sau oroarea ca de atata singuratate cu oameni in jur s-ar putea sa clachezi cumplit, iremdiabil, pe vreun pat aproape murdar, fara poezie sau vise usoare? Sau actul sexual ud, pe perna, cu muscaturi si palme si gemete? Iti suna amar?

De-ai simti asa cum ai visat mai demult ca ai sa simti poate lucrurile ar fi mai usoare, fara atata mizerie si fobie de nesiguranta si necunoscut. Dar uite ca nu e asa. Nu ai vrut asta, dar te-ai adus fara nici un ajutor aici, doar asteptand sa fie cumva, doar asimiland orice impuls care parea sa merite atentie. Mirosul after-shave-ului a ramas tot pe perna, undeva amintiri cu un Kurt Cobain pe care nu ti l-ai dorit si ti-e prezent in trup, Balzac bulverseaza inca, nici un loc in care sa-ti poti cere scuze, buzele umede din alte seri, seriozitatea impusa care nu prea exista, berea in Umbra de Noapte, rationalitate si adevar, toate testate, inhalate, adaptate, plantate in tine… Si, Boo, te doare? Iti intinde mucii pe parbriz, pe maneca noului pulover, pe pereti, in par? Pana si potaile plang. Le-am vazut eu. Aveau cancer, osteoporoza, dureri de ovare, sampon expirat si blugii trendy. Plangeau asa cum niciodata nu au sa mai planga, probabil. Si nu erau accidente, nu au vrut doar sa vada cum e si ideea sinuciderii nu le-a atins nici un neuron. De atatea griji o sa ne imaginam ca avem curaj si o sa ne imaginam toate lucrurile pe care nu le-am inteles si parea interesant sa ne bantuie cumva, sa ne atraga atentia, pentru ca orizonturile noastre au sa devina ceea ce ne-am prefacut atata timp ca sunt. Vor fi si asa. Dar suntem plictisiti de abandon.

Au sa te intrebe de ce vrei sa pleci de acasa. Si nici tu nu ai sa stii sa le spui de ce. O stii in tine, e palpabila, ca un san ascutit, insa nu o poti exprima in cuvinte. Si tu simti, e pentru ca vrei mai mult si nu te poti convinge ca asta e ceea ce vrei cu adevarat. Degeaba. A incoltit in tine, vei pleca. Cum casa ta nu mai are acelasi miros, vei simti mai putin, iar Dido tot nu-si va asculta iubitii. Unde de acum? Stii, mersul pe jos e cuceritor si prafuit de obicei. Dar, vai, cat de senzual este cateodata! Asta a functionat si cand era prea mare aglomeratia in juru-ti. Tigarile aveau gust dulceag, seara parea mai smulsa din cotidian, acum merg chiftelele alea condimentate, unde e berea (?), iti venea sa apuci o mana pe sub masa, a oricui, numai sa dai de inteles cuiva cat de bine te simti si cate ai putea oferi numai daca ti s-ar oferi sansa asta. N-ai vrea sa vezi irisul nimanui, insa respiratia in ceafa si un sforait enervant tot suna bine cand inima iti bate mai repede si astepti dimineata ca sa-ti pese din nou. Uite, neoanele par mai tampite azi. Au atata culoare in ele incat te atrage naivitatea cu care au fost create. Si sub masa nici o mana nu este, niciodata. De ce vrei sa pleci de acasa? Stii ca te asteapta cu tremurul in voce si o falsa atitudine de iritare, numai ca sa-si ascunda emotia si oboseala datorata nesomnului pentru ca stia ca vei sosi? Te atinge pe buze cu degetul aratator sa te faca sa taci o clipa, sa te poata admira mai mult? Are ochii umezi? Canta ca sa adormi? Imita personaje celebre ca sa te amuze cand esti cazuta si te ustura gatul din cauza prafului din centrul orasului? Gustu-i e mai amar cand stie ca pleci? Calmul din jur ti-e drag cand te priveste sau cand te tine de mana? De ce sa pleci de acasa?

De multe ori am gasit atractiv sa gresesc. La ce buna atata corectitudine sau siguranta cand de murit mori la fel ca toti, iar de trait faci o diferenta atat de mica daca nu esti geniala sau extraordinara si cu aptitudini de lider? E bine sa nu delapidezi credintele altora si nici sa le rastorni mica lume imaginara creata. Insa pentru ce traiesti? Sa servesti? Sa ajuti? Ajutorul e laudabil, dar nimeni nu merita sa primeasca o viata doar pentru a ajuta. E ingust si penibil. Atatea altele poti oferi pe langa ajutor! Atatea altele poti invata! Ajutorul e nobil, dar e marunt si tine mult de imaginea creata despre sine, despre cum te vrei proiectata in ochii tai. Deci? Ce faci cu bucata ta de existenta? Vrei doar sa o futi? Sau sa o aplatizezi, marcata de calm, responsabilitate sociala, ipocrizie, valente interpretabile, culori prestabilite, negarea dramelor si ocolirea cat mai rationala a esecurilor si dramelor din jurul tau? Sau poate vrei sa o imparti tuturor, marfa ieftina de schimb? Sau numai un drum, numai o alegere, numai o placere, numai o atitudine, numai un semn, numai o interpretare, numai siguranta, numai control asupra celor ce urmeaza sa fie sau sa se nasca in jurul tau? E atractiv sa gresesc. Pentru ca m-am plictisit sa candidez la functia de perfectiune si fair-play si m-au adormit in loc sa ma trezeasca amenintarile de singuratate sau lipsa de acceptare din partea altor familii, m-au dezamagit aceleasi directii si acceptul ca daca cineva important spune „zar” inseamna musai zar si nu poate fi si altceva. Ma plictisesc si jocurile, si ritualurile, si buna cuviinta, si barurile, si afectatii-rockeri, si emotionalii-indie, si falsii-punkeri, si dezgustatorii-complexatii-manelisti, si depresivii-emo-crap, si indecisii sexuali-clubberi, si transpiratii-discoboys, si doamnele cu circumvolutiunile in forme de maturitate, si studentii-model, cu acte de ajutorare si biblioteci din care n-au citit o carte…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: