AdverSize Matters – Ueb Dizain Iz Pis Of Cheic

Site de cultura in Piatra Neamt

Posted in Ego by adversize on Aprilie 27, 2009

Din aprilie, cativa tineri din orasul Piatra Neamt s-au gandit ca orasul duce lipsa de informatie in ce priveste activitatile si evenimentele culturale si au facut un site care functioneaza ca un ziar online, ceva de genul Zile si Nopti, numai ca axat doar pe chestii culturale.

Sunt la inceput, dar ei sunt convinsi ca acest tip de site reprezinta o oportunitate buna de promovare a culturii si cauta editori care sa scrie pe site. “Sunt o multime de tineri care ar dori sa iasa undeva mai… acatarii in weekend sau care ar dori macar sa afle de acasa ce piesa noua de teatru ruleaza la Teatru Tineretului si cat costa, iar Internetul nu a fost chiar darnic cu informatiile in acest sens” spun ei.

Oricum s-ar prezenta situatia, cert este ca Neamt-ul avea nevoie de asa ceva si e foarte bine ca s-au gandit ca e loc si de cultura pe langa cluburile scumpe din oras si gratarul de pe malul Bistritei.

www.piatra-neamt-cultural.ro

Sursa:  http://anunturipiatraneamt.wordpress.com

Fragment din filmul GROW UP TO BE A WHORE, cu Rambo si Chick Norris

Posted in Ego by adversize on Iunie 7, 2008

Fragment din filmul GROW UP TO BE A WHORE, cu Rambo si Chick Norris

Blea!! amu, amu, io-te-amu! amuuu! mu, spuse Rambo, cu toata poliloghia pregatita de razboi! Io te palesc, Chick Norris, pentru ca sunt mai tare! Ba io sunt mai tare, spuse Chick Norris! Ca am o tzatza mai mare si una mai putin mare, carevasazica aproape nici mai mult nici mai putin mica!  Wa, taci, ca te palesc! Tu n-ai auzit de Rambo in viata ta? Ce pula mea, doar nu esti din Hing Kock! Esti taran ca si mine, din Valea Plangerilor Catre Primarie! waaaa, io te omor cu mana mea vanjoasa, sa moa’ mama!da-i cat poti, hai sa te vad, smekere! Vad ca ai gura mare si spui ca ma dovedesti, spuse Chick Norris, iritat vizibil. Dar Rambo se-ntoarse si, cu o mana pe kistolul cu apa, spuse rastit, gata sa traga: Pula, io am spate; te fac cand vrea muschii mei, ca am fost in Vietn-am si am colegi pe acolo, care acum lucreaza la CRAP-o-Mat, dar inca au muschii tzapeni, carevasazica tari, wa! Si in acea clipa situatia intreaga se schimba radical (ca radical din 90,44), Rambo nu vazu pumnul naprasnic al lui Chick Norris cum i se lipea de moaca si, naprasnic fiind palit, cazu cu zgomot de tigaie jos, langa un caine bagabont (a.k.a purisan).

Cainele nu spuse nimic, dar se vedea de la o posta ca era enervat la culme de intorsatura sitatiei. El era fan Rambo inca din copkilarie si de aceea casca sfidator si sugestiv spre Chick Norris, care ranjea americanesc pe sub barba-i plina de ingrediente de pizza. Atunci Roambo spuse: Wa, marlane! Da’ dai ca bou’? Nu vezi ca-s mic si ca ma doare? Si ca am plete pe picioare? Si mi-s rufele la mare, iar colantzii cer mancare? Dar Chick Norris nu se lasa impresionat doar cu atat si, scotandu-si propriul kistol cu apa de canal din SUA, se puse in pozitie de politist aproape texan, cu 4 clase primare si un iatagan ascuns sub presul de la intrare si, cu agilitatea de invidiat a unui tanc rusesc batran si neuns, spuse, deloc ridicol: Cocalare, io te-mpusc, da-te dreacu’ de manelar cu ceafa dubla! Si l-a impuscat nici mai departe nici mai aproape decat i fix deodata si deopotriva instantaneu si pe loc in cap. Rambo se feri la timp sa nu fie stropit de dezgustatoarea apa de SUA si riposta, dar fara succes, caci Chick Norris era agil ca un tanc. Tensiunea era in aer, cainele desfacu o doza de bere si ragai puternic, Rambo striga dupa camarazii sai de la CRAP-o-Mat, deodata aparura o pereche de teroristi deghizati in ghirlande miscatoare si totul parea ingrozitor de greu de urmarit. Telespecatatorii innebunira pe rad, ca pop-corn-ul si facura grimase pline de intelesuri pornografice. Chick Norris nu se lasa si suna la Banca Romana Pentru sustinerea minoritatilor din comuna Baicoi, unde afla instantaneu ca Iliescu NU o sa moara si, dat fiind gradul inalt de influenta pe care inca-l are, el nu o sa primieasca ajutorul pe care l-a cerut. PSD-ul castiga si aceasta runda. Dar Chick Norris nu este un las, iar razboiul nu s-a terminat inca. Il lua de brat, amical pe Rambo si-l tranti de ciment cu curul. Rambo zbiera de durere, un cos de pe fund i s-a spart la impactul cu cimentul. Dar nici Rambo nu era de lepadat. Nevrand sa mai astepte cu inima cat un purice socialist-cumva-capitalist pe camarazii sai cu care a luptat in Vietn-am, s-a ridicat de jos si, cat era de lung, a futut un cascat imens, iar in jurul lui s-a lasat o ceata verde cu miros pestilential de usturoi si peste. Parea ca intreaga lume va pieri de pe fata Pamantului, dar nu, a fost doar o mica ansamblare de continuturi dezinformative de la Antena 3. Rambo tusi de doua ori inteligent si marturisi, de fata cu carvana lui Mircea Radu: numele meu adevarat este SylWestern Talonul si sunt producator de sapunuri pentru PH neutru.
….To be continueted….

Sorana

Posted in Ego by adversize on Mai 20, 2008

Sorana nu are ochii albastri, nici verzi, nici macar negri. Culoarea lor e interpretabila, cum sunt majoritatea dispozitiilor si starilor emotive. Isi poarta parul prins incomplet, pe umeri, ca si cum mereu vantul e acolo, dinspre balcon, sa-i miste genele si firele de par de pe umeri spre altundeva, unde e mai multa lumina. Cand priveste deodata spre mine, ochii nu-si ating tinta din prima, se petrece un fel de dislocare de imagine, iar pentru o fractiune de secunda, ma cauta. Si sunt langa ea. Bratele ii sunt albii de senzatii, cu miscari de nopti si dimineti inspre primul rasarit vazut de la orizontala, o pendulare intre orgasm si irascibilitate nefondata. Sorana e grijulie, isi poarta prezenta ca pe-o forta lasciva si e sedata de voluptate. Sanii ei imi strica somnul, sunt tari si atat de chematori. Cand pleaca, lasa in urma-i putin parfum, usa pare ca nu se mai inchide si clantele de pe scara tremura, sa deschida totul privirii.

Sa ti-o descriu? E alba si ingrijorata de un fel de viitor. Noaptea devine imobila, cu bratele in directii inalte si pieptul tresaltand ca o agonie. Are ochii obositi astazi si n-a vrut sa-i vad irisii inconjurati de o lipsa de limpezime. Cand trece pe langa mine, ma atinge in treacat cu degetele, o comunicare neconturata, de dorinte si expresie a unei indecizii dificil de controlat. Se vrea un salut pozitiv, presarat cu o doza de intelegere si acceptare. Si ma accepta. Dar lumea e prea mica atunci cand incepi sa uiti de tine si prea mare atunci cand realizezi cat de putine cunosti si cate ai vrea sa-ti insusesti inainte sa se termine calatoria. E prea tarziu? ma intreaba. E prea altceva, numai tarziu nu. E prea cald afara, e prea multa liniste, e prea tare volumul la boxe, e prea multa oboseala, e prea ciudata situatia, e prea multa dorinta, hormonii o iau razna fara nici o logica si sunt prea multe de spus. Dar nu e prea tarziu. Tarziu e cand s-a inlocuit ceva frumos din tine cu un circuit integrat-tragic; sau cand te doare capul ingrozitor de tare iar sansele ca cineva sa inteleaga asta sunt aproape inexistente si iti vine sa te arunci in gol, cu cuvintele, imaginatia, corpul, memoriile. Sau e prea tarziu atunci cand, neavand nici cea mai mica posibilitate sa refaci ceva, te vezi mic si dezmembrat, furat de orice putere, propus spre dizolvare intre oameni, sa te inveti sa te misti din nou si sa iti bati joc de tine asa cum te excita intruna sa o faci. Mai stii? Poate prea tarziu e cand simti ca se poate sa fii atat de bine si oferi raspunsuri permanente la situatii trecatoare.

Sorana isi divulga secretele prin intermediul buzelor. Se ghemuieste langa bratul tau drept si incearca sa construiasca alta varianta, mai reala, la ceea ce si-a propus sa fie si sa simta. Si te saruta mult, sa visezi prin ea, sa nu uiti cum isi impinge corpul spre tine, sa-i simti formele prin haine, prezenta prin gustu-i.

Another motherfucking invitation

Posted in Ego by adversize on Mai 17, 2008

Dintre toti strainii, mi-a placut cel mai mult de mine. Egocentrist, vei spune. N-am sa obiectez. M-am saturat de toti Jan-Baptistii, alarmanti curiosi cu pretentii de artisti, familisti pragmatici cu ifose de obiectivitate bine argumentata, colegi plicticosi scosi din haine de discoteca si plasati pe primele banci ca sa-si expuna cunostintele, toti mancatorii de calorii extreme si pseudo-sarcastici la adrese necunoscute sau ambulanti sustinatori de miscari depresive si haos ieftin. Mi-am fost strain multa vreme, invatand din mine prea putin sa merite atentie si prea dubios sa ma intereseze cu adevarat. Strainii intotdeauna sunt interesanti si se tinde sa li se atribuie alte calitati pe langa cele reale (daca cineva le-ar cunoaste). De obicei ne par interesanti cand sunt interesanti si au ochii schimbatori, in functie de cum ii vedem noi. Ne atrag pentru ca nu-i cunoastem si ne este teama sa-i cunoasteam, astfel e posibil sa ramanem cu o mare si interpretabila dezamagire, ceea ce nu ne surade aproape niciodata. Noi preferam totusi bullshit-ul ala, unde totul e in regula, unde nu are cum sa ne dzamageasca si nu are nici un rost sa incercam mai mult… pentru ca, nu-i asa, de ce sa ne stricam iluzia creata daca ne satisface marunta dorinta de ne pacali cu altceva decat ceea ce acel strain este in realitate? Pe masura ce descoperim mai multe despre ei, suntem tot mai dezamagiti si acest lucru nu este de dorit, preferam situatia cu una sau mai multe necunoscute unde putem tocmai noi sa atribuim efecte speciale si calitati durabile, viabile, palpabile, futabile, veritabile. Nu stii cine-i Sorana? Nici eu. Nu stii cine-s eu? Nici eu. Dar noi, toti, adunati intr-o oala mare, in fierbere, s-ar putea sa preferam partea asta, in care nu stim cine e cine si sa cream propriile scenarii la propriile imagini despre acei straini. Si spunem ca e de bine. Apoi mai cream cate ceva. O imagine despre sine, o imagine de oferit si o imagine pe care sa o ascundem bine, sa nu se afle cat de mici, meschini, culpabili putem fi. Oricine vrea sa fi vazut mai bine decat este deja vazut sau mai bine decat altii, asta ofera o perspectiva nedureroasa la ceea ce interpretam ca fiind viata si reumatism-la-copii. Suna interesant? Try better! Cand clacam avem nevoie sa ne exprimam furia, indignarea, depresia, durerea, singuratatea, toate chestiile alea negative si daunatoare, auto-ironice si de continua plangere impotriva a ceva sau cineva si nimeni nu vrea sa ne auda rahaturile astea. Cand reusim sa sensibilizam sau sa primim o atitudine pozitiva, de intelegere sau de acceptare la toate rahaturile noastre, lucrurile par sa se lege, castigam teren, deschidem porti, indeplinim ritualul de comunicare. Alteori e vorba doar de atentie, desigur. Insa cand suntem pusi in postura inversa, de a asculta, accepta sau intelege… dam cu sutul sau ne bagam academic picioarele, cat mai departe, cat mai fals pragmatic sau il invocam pe dumnezeu, ori, cum spunea cineva, pe Nichita Stanescu. Putem alege, asta e cea mai atractiva parte din tot. Dar la ce buna o alegere cand ori o facem in necunostinta de cauza, ori nu ne interseaza si dam cu bata-n balta, ori respingem totul, ori ne este teama si invocam pretexte ieftine, ori ne prefacem, ca sa nu fim nevoiti sa luam nici o bucatica de responsabilitate asupra-ne? Tot mai interesant e cand atribuim noi ceea ce ne convine acelei perioade din viata, acelei secunde, sau atunci cand, ca sa nu ne dezamageasca nimeni, alungam ori punem ziduri de cetati in juru-ne, spasme marunte de porc la taiere, cu pretentia ca facem ceea ce trebuie, ce am vazut ca cinematografele promoveaza sau colegii de camin, bona, mama-cea-buna, profesorul Farte, Maria Mirabela, rahat-o-miscarea-punk, glume usoare de existenta si motive puerile de activitate ca sa nu murim acum.

Seara, absenti, o sa aprindem lampa din dormitor, nu ca sa citim Metropolitan, ci ca sa gasim telecomanda televizorului. Deh, suntem obositi. Am muncit saptamana asta toata, ne-am certat cu cineva putin, ne-am simtit singuri langa iubitele si iubitii nostri, euro a mai crescut, Italia aduce vesti, Pub-urile sunt britanice numai in nume, banner-ele sunt mai luminoase, nu-este-adevarat-ca-Iisus-detinatorul-de-oi-nu-salveaza, avem sarbatori de sarbatorit si motive de iesit, detergentul nu este atat de bun cum spun astia, putin dor de altceva, joaca de-a iubirea, ce tare e sarutul asta, patul face spatele sa doara, anticonceptionalele sunt bune tare, mie imi place Radiohead, depresia de dupa, toaleta e murdara, atunci am vomitat, ce e cu Firea?, noi stim sa ne distram, nu ca altii, avem nevoie de boxe mai mari, fii atenta, am licenta cat de curand. Apoi ne propunem sa ne lasam de fumat. Tigarile ucid, dar, doamne, cat de dependenti suntem! Aveam 20 de ani. Sexul ni se umezise instinctual. Rusii ne-au distrus. Mai ales cu voia noastra. Nu stii nici acum? Esti acolo, cu degetele pe tragaci, asta nu se numeste Luca, nici nu o sa ajunga brand-manager. Ai sa tragi? No, dar cu dansul ce ai sa faci? Te imbraci cum te simti, ti s-au intarit sfarcurile si iti lingi degetele inainte de penetrare, salveaza-te de ce vrei si iata-te dorind mai mult, inapoi si inainte, protejeza-te de tine, te doboara lipsa de bani si parintii care au mereu dreptate si toti dumnezeii care se nasc anual, la fel, infiniti, anosti, impermeabili si fara urechi sau membre sa te ia in brate, pentru ca ai nevoie.

Mie imi place la Hunedoara. Pentru ca nu am fost niciodata iar Targu Neamt e patetic, cu Toluen-ul lui, cu tot. Si cand ma gandesc ca ni se spune ca viitorul e acolo, gata sa ne inhate, experienta e totul, cei straini au sa ne atraga neconditionat, asa, ca iubirea pe care o promovam dar pe care nu dam doi bani pentru ca e idealista si fumata. Da, am facut-o si pe asta. Fara sa mi-o doresc aproape. Si nu mai iubesc pentru ca m-am saturat sa fiu ingrijorat si sa spun ca mi-e bine si sunt trist ca sunt doar un om, orele au mersul lor intotdeauna, get ready to shoot yourself. Nick, esti varza. Te ador din cauza asta. Toti cei dintre noi care sunt varza au picioarele frumoase, doar tu esti alb-caucazian, cu buzele groase si atata ura de oferit, docil. De aceea imi place Hunedoara.

Poate se intampla asta pentru ca doar pretindem ca suntem buni. Si, argumentand, ajungem la un colaps de relatii, fara spirite si filme de doi lei. Boo? Tot eu sunt. N-ai pierdut nimic pentru ca ti-a fost frica sa dai ceva decat ce te-au invatat sa dai. Si Jeshua n-a facut nimic nici de data asta pentru tine, a inviat la fel de naiv si aproape de bolsievism. Sa-ti tii palmele departate cand te rogi, eu merit cateva palme si ceva mai multa acceptare. Boo? N-ai pierdut nimic. Ai invatat mai multe decat 10 oameni te puteau invata, ai castigat oportunitatea de a fi mai mult decat ce ai fost creata sa fii, religia n-a fost niciodata raspunsul. Uite, toata primavara iti este dedicata, cu dor si pasiuni de studentie, fara tabieturile tale si ceaiul-ajutor. Dar cate au sa mai treaca prin tine! Doamne, sunt atat de multe sa-ti arat si atatea pe care le-am ratat pentru ca orbisem! Toate iadurile cu care te-au amenintat sunt tot in tine, dar eu deviasem fara nici un ajutor si aceeasi lipsa de ajutor ca sa-mi revin. Wasting void. Dar e plecat acum, te simti mai fierbinte, sper. Tembelina e bine in continuare. Iubeste intens, vrea copii si o viata ne-asezata, ar mai vrea si cluburi de noapte si ketamina. Dar e plictisita de abandon. Toti fac asta si poate are sa se sinucida candva din cauza asta. Sade e la mare, la noi. Cred ca la Costinesti. E cu cortul ei albastru, manifest conceput impotriva vantului si a apei de mare. Cand isi da seama ca nu e banala si derizorie merge la nudisti si fuge pe plaja cu cearsaful pe umeri, ca un cavaler feminin, amazoana cu sanii sui.

De ce sa ne pese de pinguini? Ei n-au politia lor si te vor goala, ca mine. E un fel de bere in aer. Nimic politic, totul e din ruj. Face minuni cand realizam importanta pe care o are in realitate. Revlon au dat-o-n bara de data asta. Culorile de primavara au fost abrutizate cumva. E de neinteles daca te rezumi la ce ai invatat la scoala, in familie sau doar intre asa-zisii prieteni. Trebuie sa experimentezi intruna, toate se termina candva. Trebuie sa nu te lasi moale, sa fii mereu atenta sa vrei mai mult. De ce fie banal, ordinar, comun, disco, moderat, politicos, aranjat, rock, pregatit, discutat, muncitor, docil, frumos, pop, in timp util, atent, drum&bass, curat, indie? Sunt mult prea multe in jur iar doar cativa sunt cei ce vad mai departe si nu stiu daca m-am gasit printre ei. Prea multa muzica este ca sa asculti doar cativa artisti, este prea multa frumusete ca sa te rezumi la ce ai vazut tu frumos acum ceva timp, exista prea mult de vazut ca sa nu vrei sa vezi si partile urate de teama dezamagirii si fugii continue.

Noi preferam bullshit-ul ala, unde totul e in regula, unde nu are cum sa ne dezamageasca si nu are nici un rost sa incercam mai mult… Poate se intampla asta pentru ca doar pretindem ca suntem buni. Si, argumentand, ajungem la un colaps de relatii, fara spirite si filme de doi lei. Boo?

Recunoaste ca te-ai speriat! Tot bullshit-ul ala cu Marilyn Manson unde ascultai si intelegeai lumi intregi, unde ne luam de stand-up-for-what-you-think’s-worth-it si glumele cu mancare, toate doar vorbarie si idei preconcepute lipite intr-un amalgam de experiente vechi, dezamagitoare. Niciodata nu s-au adaugat lucruri noi, doar am privit altfel aceeasi situatie sociala. Boo? Am toate culorile pastrate la rece pentru tine, fara pastile si etilism retoric. Am sosetele ude de roua, nu marea lui mai, nu strategii de cucerire de fronturi batrane si repulsive, sfintii de pe ziduri, Tool, Ziua Recunostintei si plecarea in Italia. De unde atatea produse ieftine? De unde noptile fara somn? De unde ideea IPod-ului? De unde nevoia de adapost mai intensa decat in alte brate? De unde atata lume prin tine, toti in cautarea ta? Nu te vezi? Nu crezi ca te vad si eu? Nu stii ca n-am promis sa fiu cel mai bun, numai sa fiu acolo, sa te aud, sa te miros? Unde dracu fugi? Dar spune-mi, ti-a placut partea aia in care muzica era in surdina, cada avea apa calduta, era fum de la lumanari si arome cumparate, in baie? Sau ameteala de sub apa? Sau oroarea ca de atata singuratate cu oameni in jur s-ar putea sa clachezi cumplit, iremdiabil, pe vreun pat aproape murdar, fara poezie sau vise usoare? Sau actul sexual ud, pe perna, cu muscaturi si palme si gemete? Iti suna amar?

De-ai simti asa cum ai visat mai demult ca ai sa simti poate lucrurile ar fi mai usoare, fara atata mizerie si fobie de nesiguranta si necunoscut. Dar uite ca nu e asa. Nu ai vrut asta, dar te-ai adus fara nici un ajutor aici, doar asteptand sa fie cumva, doar asimiland orice impuls care parea sa merite atentie. Mirosul after-shave-ului a ramas tot pe perna, undeva amintiri cu un Kurt Cobain pe care nu ti l-ai dorit si ti-e prezent in trup, Balzac bulverseaza inca, nici un loc in care sa-ti poti cere scuze, buzele umede din alte seri, seriozitatea impusa care nu prea exista, berea in Umbra de Noapte, rationalitate si adevar, toate testate, inhalate, adaptate, plantate in tine… Si, Boo, te doare? Iti intinde mucii pe parbriz, pe maneca noului pulover, pe pereti, in par? Pana si potaile plang. Le-am vazut eu. Aveau cancer, osteoporoza, dureri de ovare, sampon expirat si blugii trendy. Plangeau asa cum niciodata nu au sa mai planga, probabil. Si nu erau accidente, nu au vrut doar sa vada cum e si ideea sinuciderii nu le-a atins nici un neuron. De atatea griji o sa ne imaginam ca avem curaj si o sa ne imaginam toate lucrurile pe care nu le-am inteles si parea interesant sa ne bantuie cumva, sa ne atraga atentia, pentru ca orizonturile noastre au sa devina ceea ce ne-am prefacut atata timp ca sunt. Vor fi si asa. Dar suntem plictisiti de abandon.

Au sa te intrebe de ce vrei sa pleci de acasa. Si nici tu nu ai sa stii sa le spui de ce. O stii in tine, e palpabila, ca un san ascutit, insa nu o poti exprima in cuvinte. Si tu simti, e pentru ca vrei mai mult si nu te poti convinge ca asta e ceea ce vrei cu adevarat. Degeaba. A incoltit in tine, vei pleca. Cum casa ta nu mai are acelasi miros, vei simti mai putin, iar Dido tot nu-si va asculta iubitii. Unde de acum? Stii, mersul pe jos e cuceritor si prafuit de obicei. Dar, vai, cat de senzual este cateodata! Asta a functionat si cand era prea mare aglomeratia in juru-ti. Tigarile aveau gust dulceag, seara parea mai smulsa din cotidian, acum merg chiftelele alea condimentate, unde e berea (?), iti venea sa apuci o mana pe sub masa, a oricui, numai sa dai de inteles cuiva cat de bine te simti si cate ai putea oferi numai daca ti s-ar oferi sansa asta. N-ai vrea sa vezi irisul nimanui, insa respiratia in ceafa si un sforait enervant tot suna bine cand inima iti bate mai repede si astepti dimineata ca sa-ti pese din nou. Uite, neoanele par mai tampite azi. Au atata culoare in ele incat te atrage naivitatea cu care au fost create. Si sub masa nici o mana nu este, niciodata. De ce vrei sa pleci de acasa? Stii ca te asteapta cu tremurul in voce si o falsa atitudine de iritare, numai ca sa-si ascunda emotia si oboseala datorata nesomnului pentru ca stia ca vei sosi? Te atinge pe buze cu degetul aratator sa te faca sa taci o clipa, sa te poata admira mai mult? Are ochii umezi? Canta ca sa adormi? Imita personaje celebre ca sa te amuze cand esti cazuta si te ustura gatul din cauza prafului din centrul orasului? Gustu-i e mai amar cand stie ca pleci? Calmul din jur ti-e drag cand te priveste sau cand te tine de mana? De ce sa pleci de acasa?

De multe ori am gasit atractiv sa gresesc. La ce buna atata corectitudine sau siguranta cand de murit mori la fel ca toti, iar de trait faci o diferenta atat de mica daca nu esti geniala sau extraordinara si cu aptitudini de lider? E bine sa nu delapidezi credintele altora si nici sa le rastorni mica lume imaginara creata. Insa pentru ce traiesti? Sa servesti? Sa ajuti? Ajutorul e laudabil, dar nimeni nu merita sa primeasca o viata doar pentru a ajuta. E ingust si penibil. Atatea altele poti oferi pe langa ajutor! Atatea altele poti invata! Ajutorul e nobil, dar e marunt si tine mult de imaginea creata despre sine, despre cum te vrei proiectata in ochii tai. Deci? Ce faci cu bucata ta de existenta? Vrei doar sa o futi? Sau sa o aplatizezi, marcata de calm, responsabilitate sociala, ipocrizie, valente interpretabile, culori prestabilite, negarea dramelor si ocolirea cat mai rationala a esecurilor si dramelor din jurul tau? Sau poate vrei sa o imparti tuturor, marfa ieftina de schimb? Sau numai un drum, numai o alegere, numai o placere, numai o atitudine, numai un semn, numai o interpretare, numai siguranta, numai control asupra celor ce urmeaza sa fie sau sa se nasca in jurul tau? E atractiv sa gresesc. Pentru ca m-am plictisit sa candidez la functia de perfectiune si fair-play si m-au adormit in loc sa ma trezeasca amenintarile de singuratate sau lipsa de acceptare din partea altor familii, m-au dezamagit aceleasi directii si acceptul ca daca cineva important spune „zar” inseamna musai zar si nu poate fi si altceva. Ma plictisesc si jocurile, si ritualurile, si buna cuviinta, si barurile, si afectatii-rockeri, si emotionalii-indie, si falsii-punkeri, si dezgustatorii-complexatii-manelisti, si depresivii-emo-crap, si indecisii sexuali-clubberi, si transpiratii-discoboys, si doamnele cu circumvolutiunile in forme de maturitate, si studentii-model, cu acte de ajutorare si biblioteci din care n-au citit o carte…

Cristina II

Posted in Ego, Marunt by adversize on Martie 18, 2008

Azi e miercuri. Am cumparat pasta de mici, cateva rosii si trei castraveti, pentru salata. Avem 5 ore pana vin astia de la Galati. Ei au spus ca aduc berea si ginul. Tot le-am facut apropos-uri, sa se lipeasca de o sticla de Bells, dar pare-se ca se fac ca ploua. Sa ploua atunci. Ne descurcam si fara rachiul lor. Maria se face incoace cu curcanul, unul normal, nu politai. Eu si Cristina am mai imprumutat cativa banuti, sa fim siguri ca o vom face lata la modul cel mai serios. Hopa! Stai, ca bate la usa careva…

Diseara e Revelionul si trebuie sa facem din asta un motiv simplu si adecvat de celebrare a imbatranirii planetei. Asa ca bem, mancam si ascultam Ada Milea pana ni se face acru. Si acru sa fie!

Maria e prietena Cristinei, Cristina e iubita mea, Marius e un fel de doua feluri, e rastaman si fumeaza hasis. Ceilalti sunt nesemnificativi pentru moment, dar conteaza in ansamblul din seara asta, pentru ca impreuna vom face in asa fel incat sa nu ne mai simtim singuri si sa radem, sa ne imbratisam, sa uitam pentru cateva ore de noi si de lume. Si vom face fum, maica, fum pana n-o sa ne vedem unul de altul, o ceata densa de iubire si uitare, de intinerire si alungarea ingerilor inspre propriul rai, sa ne lase oameni, nu entitati curioase si supuse greselilor. Marius o iubeste pe Maria si are ochii albastri, curati si intepatori. Maria nu. E evreica si tine mult sa luam in considerare faptul asta ca pe un lucru pozitiv, demn de urmat. Fumeaza Winston si are sanii mari.

Eu sunt Daian. Stiu, ca ala din scrierile (pe atunci) inedite ale lui Eliade. Ce sa fac? Maica-mea s-a hotarat la numele asta impotriva vointei mele practic inexistente. Asa ca Daian am ramas.

Tu fata, iti spun eu, toate culorile astea sunt fantastice daca stii cum sa le imbini; au chinezii un fler dat dracului la chestii de genul asta, nu stiu cum se face…

Maria, draga Maria, tu chiar crezi ca tine vreo secunda de fler sau alte bullshit-uri asemanatoare in situatia asta, spune Cristina, cu degetele infasurate in jurul paharului cu dry gin; eu zic ca mai mult tine de traditie si de modul de manifestare/evolutie a culturii orientale in timp. Uite, majoritatea culturilor orientale au o inclinatie spre kisch, cu culori tipatoare si chestii de genul asta… Nu ca ar fi de rau, insa e impregnata in mentalitatea lor, in…

Tu fata, asculta-ma, am citit deunazi o treaba legata de cultura orientala. Maria trage cu ochiul in stanga si-n dreapta apoi se apleaca, sa ii sopteasca Cristinei ceva care se vrea important si nu pentru urechile oricui. Tu, stii ca de la orientalii astia noi avem ce invata cu… stii tu, cu sex-ul, cu pozitii, kamasutre, treburi? Pe bune iti spun, e tare faza. Eu am incercat, sa vad poate se pricepe Marius la treburi de-astea, ca ma combin cu el… Si Maria arboreaza un ranjet foarte nefeminin, cu degetele mainii stangi deasupra sprancenelor.

Pe la 6 si ceva au venit si cuplurile din Galati. Cam obositi, dar nu a contat pentru mine prea mult starea lor, i-am pus imediat la curatat cartofi.

La barabule cu voi, necioplitilor! Ati adus bere? Gin? Hai, ca gin am mai luat si noi… Dar un rachiu, ceva?

Astia arunca zambete largi in stange si-n dreapta, se dezbraca, fac cu ochiul, se strang in brate, o pipaie pe Cristina pe fund, eu ridic o spranceana si dau drumul la cativa dumnezei si cruci asupra lor, apoi barabulele se fac de se curata sub cutitele manuite de ei si treaba pare sa prinda forma. Andone, unul din cei veniti, intreaba care dintre toti cei de fata stie sa faca o salata biof. Eu, ca sa nu las sa treaca faza fara sa ma dau mare, il corectez, ca nu asa se pronunta si cu siguranta nu se scrie cum crede el. Dar se vede treaba ca nimanui nu i-a pasat de corectitudinea cu care se pronunta/scrie vaca in limba franceza, asa ca am recunoscut ca stiu eu sa fac salata lu’ peste. Cristina a facut cheta, a coborat jos si a cumparat carne de vita de la singurul magazin deschis si alte condimente dracoase. Ptiu! Seara se anunta voioasa! De ce nu? Meritam, that’s for sure! Deci rachiu? Anybody? Yup, este! Bravo! Asa mai merge!

Ca de nu, va bagam in mama voastra de golani!

Hai cu rockul, nene! Ieeee! Spune Dodo karaoke-man, cu cartoful intr-o mana si cu degetele intr-un model clasic de salut al rockerilor. Ua, da’ tu n-ai ceva Maiden? Ca sa mearga curatatul mai lejer, ce dracu!

Este, nene, stai flex! Vezi sa nu te tai, ii raspund. A, si vezi ca printr CD-uri ai sa gasesti Maria Mena. Scoate, rogu-te, Cd-ul si-l pune mai aproape de computator, sa ascult si eu ceva dup-aia.

Da, sa traiti! Da’ ce dracu e asta? Tu ce pula mea aculti, ua? Mambo? Ce e asta?

Dar nu m-am mai obosit sa-i raspund. Maiden isi facea datoria cu „Don’t look to the eyes of a stranger” si lumea care curata la cartofi, care isi facea toaleta ca pentru o nunta, care se scobea in dinti (asta eram eu, dupa ce am pus carnea de vita la fiert), care acompania trupa de britanici, asta fiind karaoke-man, Dodo, cu gura pana la urechi, ragand din toti rarunchii ieeeee!!!

Azi e miercuri. Seara. Marius a facut un joint ca pentru doborat un cal si l-a dat la posta. Cristina e high, danseaza pe Maria Mena intr-o visare continua si-mi trimite cate un sarut spre bucatarie cand si cand, cu ochii obositi si inima palpitand de fericire. Lumea s-a asezat pe baut, facem tortul mai tarziu. Eu fac maioneza si cant odata cu Maria Mena, sa o ajut sa-si trimita mesajul in lume.

Daiaaan! Ua, Daian, ma striga Milla, sotia lui Andone, spune tu, de cati psihologi e nevoie ca sa insurubezi un bec? Si rade zgomotos, binedipsusa de hash-ul lui Marius.

Nu stiu, tu! De cati?

De unul, ua, dar trebuie ca becul sa vrea cu adevarat! Si rade de-i sar capacele de nestiinta mea si ca m-a prins cu mata-n sac ca nu stiam bancul. Na-haha!

Da-te dreacului cu dumele astea! Ajuta-ma cu maioneza asta, pun cat putin ulei cand iti spun eu. Hop! Ajunge, bre, fumeie!

Da’ de un’ sa stiu, ua? Io pun, pula mea!

Eh! Du-te, cheama pe Cristina! Esti bearca, nu stii nica! Ma mir ca te-a luat asta de nevasta!

Ete na! Boule! Cristiiiinaa! Fa-te-ncoa! Te cheama pletosul tau! Cred ca vrea sa v-o trageti in bucatarie…Na-haha!

Cristina vine, cu ochii injectati si in pas de dans, la bucatarie. Ma ia in brate, frumoasa, alba si marunta, imi mangaie fata si apoi ma intreaba ce s-a intamplat. Apoi ma ajuta cu maioneza naibii. Apoi rade intruna, cu ochii mari si ne-limpezi, atat de dragi mie. Imediat termin cu salata, imping usa bucatariei cu piciorul, Cristina imi trage toalele de pe mine, eu ii raspund cu aceasi viteza si chef si ne intindem pe masa, nebuni, cu farfurii in jur, cu zgomote de pahare si indragostiti ca nimeni altcineva. Facem dragoste acolo cateva minute, apoi ne iubim in alte pozitii, nepasatori, cumplit de frumosi in daruirea noastra. In jurul sanilor ei mi-am petrecut palmele, atent la nimic decat schimbul nostru de energii si gemete, i-am sarutat fruntea, buzele, umerii, mirosul, existenta, patosul, nebunia, toate cate se aflau in ea, in aerul din jur, in noptile in care asteptam disperati sa ajunga trenul, sa ne vedem, sa ne simtim, sa ne iubim pe podeaua din camera de camin, uitati de lume si de noapte. In linia fetei ei nu mi-am gasit doar rostul si dorul de a fi, mi-am gasit eu-l ala pe care ti-l cauti o viata intreaga uneori, mi-am gasit increderea in mine si varful cel mai de sus al fiintei mele, acolo mi-am ascuns toate darurile, toate fortele si chinul, acolo m-am lasat desoperit fara teama de a fi lovit, de a renunta de oboseala, de tragedii si nepasari, acolo, in jurul buzlor ei m-am recunoscut pe mine si intre sanii ei am gasit impacarea cu mine, cu lumea, cu toate care ma framanta de ani de zile si imi rapesc somnul si linistea si orele de ratiune si haos ordonat, omenesc. In beatitudinea mangaierilor i-am spus cat o iubesc si ea zambea, pierduta in erotism si feerie. Nu ne-a mai pasat pentru o vreme de cei de dincolo, din camera. Furam din plamadirea nostra ce era mai bun, cunoasteam granitele si le depaseam, fara rusine, fara spaime sau temeri nejustificate, fara temeri pentru ziua de maine sau de ce ar fi spus si un dumnezeu despre noi. Eram doar eu si ea, liberi de orice constrangere lumeasca sau de rautatile din jur. Pluteam, lume, in ciuda ta, in ciuda loviturilor tale, in ciuda suturilor oferite noua, in ciuda ingustimii tale fizice si rationale. Curand ne-am terminat amandoi, grabiti sa ne imbracam si simtindu-ne cai do adolescenti sui, pusi pe fapte mari fara sa le pese de lipsurile din buget sau foamea de cunoastere. Zambeam hoteste, fara nici un strop de vulgaritate si ne priveam in ochi imbracandu-ne lasciv, aratandu-ne, unul altuia, cate un san, cate o portiune de fund sau altceva. Si apoi radeam zgomotos, jucandu-ne ca niste copii prosti si zurbagii. Si, doamne, ca frumoasa esti, femeie!

Daian, ua, da’ haideti incoace astazi, ca ne prinde Anul Nou separati, ascunsi prin cotloane, ua, spuse Milla prin usa de la bucatarie.

Venim, femeie, vezi-ti de treaba! Doar nu credeati ca beti tot fara noi. Mai are Marius ceva bun?

Haida-de! Are, da’ a spus ca nu scoate pana nu suntem toti.

Apoi venim, da-te incolo cu gura ta!

Am deschis usa cu tava cu salata beuf gata aranjata, ornata si tot tacamul. In sufragerie toti dansau pe System Of A Down, agitati, transpirati si pusi pe glume. Intre timp careva a coborat si a cumparat si prajituri argumentandu-si actiunea cum ca avea chef de sus de fapt, dar cand a vazut si prahiturile…ee, ce Revelion este daca nu sunt prajituri?! Si i-am dat dreptate, pentru nu erau luate din banii nostri, ai Cristinei si ai mei. Ca noi si-asa stateam ca naiba cu paralele si nu ne suradea o cheltuiala prea mare nici macar cu ocazia Revelionului. Deja bani imprumutati…eh! O scoatem la capat. Suntem copii mari, cu responsabilitati and shit si ne putem rationaliza modul de viata. Mirel, tot din randul celor veniti din Galati, era cam beat si l-a apucat cearta cu prietena lui. Andone l-a temperat repede, are darul vorbirii si stie sa apese c buton trebuie ca sa fie bine. Insa prietena lui s-a cam suparat si asta a cam taiat din cheful tuturor. Fie! Eu si Cristina eram in rai cu toate cele ptrcut, nu ne durea nici in cot daca astia se cearta ca blegii sau nu. Eram bine, asta conta. Stiu ca e putin cam egoista treaba, dar daca e sa stai dupa fundul lor toate noaptea cu pretntii de gazda serioasa, mori de plictiseala sau te apuca damblalele intr-un final cand vezi ca nu o mai scoti la capat cu oamenii beti. So…fuck it! Care are de simtit bine, sa o faca civilizat si sa aiba grija sa nu strice cheful nimanui. Care nu… Nu! Eu am sa-mi dau silinta sa fie totul cat mai ok, dar nu am de gand sa ma impusc daca cineva nu vrea si pace sa se simta bine cateva ore macar. Marius a mai pus de un joint, al fel de tare si la fel de molesitor in cele din urma. Am bagat si eu, cu putere in plamani, pana am simtit picioarele moi, instabile si reci. Si, uuu, merge treaba! Am luat-o pe Cristina in brate si am dansat ca doi oameni beti si nestiutori un tango celebru. Noi dansam, noi radeam. Curand am inceput sa radem din toate nimicurile posibile si gaseam motiv de amuzament in absolut orice. Nice, spunea, Dodo – karaoke. El radea cel mai tampit posibil. Ba se oprea din senin, ba o lua de la capat, ba il apuca filosofia, ba geologia, ba nu mai stiu ce dracarenie ii mai trecea prin capatana. Rachiu! Da, da, da! Na, na, na! That’s what I’m talking about, mate! Rachiiiu! Sa bem, fratilor, pana la moarte! Dar nu ca sa murim. Atmosfera a devenit foarte incinsa, toti veseli pana la dumnezeu, toti haiosi si pusi pe distractie. Se dansa, se vorbea, se tacea, se.. de toate! In scurt timp cuplurile se retrageu prin toate incaperile, colturile si zonele ascunse privirii directe sa faca sex, sa se iubeasca, sa faca dragoste, sa se piarda de ei, sa se goleasca de lume si intuneric si stres si griji si toate.

Ba, da-te-n pula mea! Rage Mirel, carpanos. Eu stiu sigur ca astia de la Theatre of Tragedy au luat-o pe una de rahat in trupa lor. Albumul tre sa iasa curand pe piata, dar ai sa vezi ce varza e vocea tipei. Nu se compara cu Liv Kristine nici pe ma-sa! Pe bune, ba!

Era o discutie aprinsa chiar inainte sa ne punem bauturi in pahar spre a ciocni trecerea in noul an, despre noile directii si schimbari din trupele consacrate, discutie la care participau aproape toti, cu gusturile lor si cu directiile proprii in materie de muzica si stil de viata. Cristina si fetele se tineau mai deoparte dar subiectul era intersant si pentru ele.

– Ua, gata! Mai avem 5 minute pana la orgasm. Pregatiti-va paharele! Ne-am pus toti bautura in pahare, fiecare ce a dorit; 10, 9, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1….uuuuuuu! La multi aaani!!! Happy new year, fukers!! Am inceput cu totii sa ne luam in brate, care cu cine apuca, sa facem o hora, sa ne batem pe spate amical, incurajator! Unii isi puneau dorinte ascunse in gand, Marius isi tinea mana pe fundul Mariei, eu eram sarutat de zor de Cristina, care parea ca a ajuns in al 9-lea cer, gata sa explodeze de-atatea endorfine eliminate in organism, de atatea emotii si circulatia sangelui prea agitata, hormonii prea deranjati, lumina prea puternica, strangerea bratelor mele prea calma si atenta…

Visam candva ca ma voi plimba printr-un parc anume, intr-un oras anume (nu am sa spun aici care), cu o ea de mana, atent la culori si la formele pe care razele soarelui, trecand printre crengile copacilor, vor juca copiii sotron, nstiutori de fricile si angoasele omului modern. Iar ea va fi aceea pe care toata viata am asteptat-o, va fi aceea pe care atat de mult mi-am dorit-o si a venit, m-a gasit, m-a tinut strans langa ea, curioasa la miscarea ochilor mei inspre vest, inspre alte lumini, mai curate, mai simple, mai putin dureroase. Si Cristina, cu palmele ei asupra crestetului meu, e ea. E acolo, gata sa ma prinda de umeri cand cad, gata sa stearga faianta inainte sa-mi las capul sub apa, in nestire de mine si de toti.

Uite, a venit Anul Nou. Nu sunt mai mandru, nici mai frumos. Nu sunt nici mai dorit de alte drumuri, de alte vremuri si ceruri. Mi-au ramas aceeasi ochi, aceleasi gesturi, am aceleasi griji si spaime. Dar o am si pe ea. Si asta schimba totul, schimba modul in care, tacut, privesc ecranul televizorului seara, speriat de fluctuatiile valutei pe piata romaneasca sau Tina Turner isi anunta moartea prin euthanasiere on-line. Faptul ca e ea acolo dimineata cand ma trezesc, langa mine, faptul ca nu ma respinge cand clachez, singur si futut de greseli si ratari personale, ca nu ma vrea broken doar pentru ca am gresit sau pentru ca, fara sa-mi dau seama, am ranit-o, toate astea imi modeleaza existenta altfel. Si altfel sunt toate cand nu mai stiu ce sa fac sa fie bine iar ea ma ia de mana si ma priveste in ochi si-mi propune, zambind, sa facem dragoste si sa ne gandim apoi impreuna, nu singur, nu singur niciodata. Crezi ca poti intelege de ce mancarea are alt gust cand nu o mananci singur, pe o canapea veche, lipit cu sira spinarii infrigurata, de speteaza tapisata? Crezi ca poti intelege de ce orele nu se deruleaza la fel cand, furisat in pat pe intuneric, stii ca te asteapta ea acolo, gata sa te atinga pe frunte mamoasa, cu ochii semi-inchisi? Crezi ca poti? Stii cum e sa nu te arunci in gol de la etajul 6 intr-o dimineata de august tarziu, dupa ce te-ai pierdut de tine si ti-au fugit celulele sanatoase din organism de spaima unui razboi in mintea ta si ai ramas pe pervaz, tremurand de frig si nesiguranta, iar acasa, intr-o camera plina de lumanari arzande si betisoare parfumate te asteapta ea, gata sa te prinda inainte sa cazi de tot, sa nu mai fii, sa dispari, ca un fum dureros si sobru? Nu cred ca stii. Si de aceea incerc sa-ti spun ca diferenta dintre cu ea si fara ea e cruciala, atat de importanta incat poate determina daca tu vei rade cand te vei trezi dintr-un cosmar ingrozitor in plina noapte sau vei cadea intr-o stare de profunda anxietate si vei fi bantuit zile in sir de imaginile visate, de sentimentele atat de pline pe care le-ai simtit doar cateva minute intr-o noapte…


erica jenning – it’s a lovely day